Home Deco – DIY
Micile detalii conteaza. Mai ales in amenajarea unei case. Daca odinioara accesoriile principale prezente in orice orice locuinta erau mileurile albe asezate pe televizorul cu tub, peste care era pus minunatul bibelou-peste (aducator de noroc) sau carpeta cu rapirea din Serai, in zilele noastre frumosul a ajuns sa fie definit prin expresia less is more.
Noi venim cu cateva idei ingenioase de decoratiuni DIY – pe care le putem realiza la comanda si pentru dvs – pentru un plus de autenticitate pentru cuibul vostru.
Sa incepem cu bucataria! Daca aruncati un ochi prin sertare, probabil majoritatea sunt pline cu tot felul: tacamuri, vesela, prosoape de bucatarie, medicamente, probabil (multe) pungi depozitate intr-una singura, ca deh, suntem romani strangatori, etc. Pe masa/blat inevitabil trebuie sa avem o rola de servetele, o solnita cu sare sau o sticla cu apa.
Noi venim cu o propunere friendly pentru toata aceasta “dezordine“ din bucatarie: agatam tot ce e necesar – pentru a fi la indemana – pe perete si cedam spatiul suprafetelor destinate servirii mesei/prepararii bucatelor.
Iata cum rola de servetele poate deveni un obiect de décor, iar facaletul un cuier ingenious in care poti agata prosopele, şorţuri, pungi sau chiar painea.
Pentru baie, fiindca spatiul e intotdeaua neincapator pentru zecile de produse cosmetice sau detergenti, venim cu propunerea unei etajere lejere, din lemn natur si sfoara. Pe langa ca ne salveaza de aglomeratie, da si un aer shabby-chic baii.
Locul favorit din casa al tuturor ramane fara doar si poate dormitorul – iti aduce linistea dupa o zi grea de munca si te incarca cu energie daca are elemente de feng-shui si culori in tonuri deschise, pastelate. Noi am personalizat dormitorul cu un corp de iluminat viu – despre care am scris aici si un ceas boho, pe care l-am compus dintr-un ceas banal din lemn alb si o farfurie impletita din rafie. Ne-am creat de asemenea cateva tablouri care ne aduc buna dispozitie de fiecare data cand le privim.
Si, ca bonus – DIY coronite pentru Craciun.
Cum vi se par propunerile noastre? Voi ce obiecte din casa ati personalizat?